9/13/2010

Prima ora de religie din liceu
si cei trei stalpi ai societatii


Cu ocazia inceperii anului scolar am sa va povestesc despre cum a fost prima ora de religie din liceu; o intamplare ce a avut loc cu mult timp in urma.

Atmosfera primelor zile de scoala este una de confuzie si curiozitate, cum e si normal cand intalnesti noi oameni, intr-un mediu nou si cu o organizare noua. Poate ca de aceea s-a straduit scoala sa faca o impresie la ora de religie. In confuzie, o idee impresionanta patrunde mai usor in minte.

Majoritatea elevilor vorbeau in grupuri mici, incercand simultan sa urmareasca ce se intampla in jur. Era un optimism in aer, unul temperat de lumina rece si gri a cerului de tomana. Baietii s-au adunat in grupuri si deja incercau sa se impuna ca masculi vanjosi, tragand in cand in cand cu ochiul catre grupul mai mic de fete care radeau, discutand, aparent, chestii banale. Clasa parea un spatiu mare cu o populatie mare si diversa.

Trec vreo 40 de minute de la ora fixa, 10, si intra niste adulti care, in mod cert, nu pareau profesori: un preot, imbracat in uniforma neagra... si un colonel, imbracat in uniforma militara completa si cu pistol la brau; urmati de profesoara desemnata ca diriginte al clasei noastre.

Liniste. Toti tinerii se uitau curiosi si timizi, stand in picioare, spre cei doi barbati. Se prezinta, ii salutam, si toata lumea se aseaza la loc.

Colonelul, un barbat inalt si solid, incepe sa vorbeasca despre tineri, despre noi; despre cum noile generatii de romani trebuie sa se maturizeze intelegand societatea romaneasca, marea societate romaneasca. Cat de important este sa pricepem ca aceasta mareata si puternica civilizatie are in fundament 3 stalpi: biserica, scoala si armata.
Cei trei stalpi ai societatii: biserica, armata si scoala
A fost o atmosfera tensionata, dar tensiunea nu era intre noi, ci in noi. Ma simteam de parca ar fi venit sa ma initieze in procesul de recrutare pentru un razboi mondial. Preotul statea in dreapta omului de armata, aruncand priviri de seriozitate inspre colegi. Profesoara statea in stanga omului de armata, alternand privirea de pe el spre tinerii din banci si inapoi, cu un usor zambet pe sub ochelari.

Discursul militarului a fost scurt si punctual, dar imbibat de emotie, de nationalism. A plecat dupa 10 minute, dar nu inainte sa ne anunte ca, pentru doritori, exista liceul militar, unde se invata disciplina adevarata. A plecat, iar profesoara l-a urmat.

Noi am ramas cu preotul. Acest personaj sumbru nu a avut multe de spus, fiind destul timp doar pentru o prezentare scurta si pentru o rugaciune. Clasa era integral acolo, asa ca elevii care nu erau crestini ortodocsi au simtit presiunea de a se ruga si ei (erau catolici). Eu nu m-am rugat, renuntasem de mult la acest ritual ciudat, ci doar am privit in jos. Nu ma gandeam la nimic, ci doar lasam vartejul emotional al momentului sa se domoleasca.

M-am bucurat sa descopar, in pauza urmatoare, ca majoritatea colegilor nu au luat in serios discursul colonelului si nici postura preotului. Stalpi, militari, popi, patrie.. acestea erau doar idei caraghioase.

Desi majoritatea colegilor erau mediocri - oameni ce aveau sa devina manelisti si maneliste, inepti in disciplinele mintii, dar talentati in orele de sport - tot am ramas cu un grup cu care practicam ridiculizare avansata la orele de religie. Toti profesorii de religie din liceu ne-au cedat; efectiv nu aveau cu cine... O parte din clasa era ignoranta si zgomotoasa si facea bascalie, iar cealalta parte era critica si sarcastica si facea bascalie. In mare masura, chiuleam cat se poate de des de la orele de religie, iar cand ramaneam... faceam chestii mai interesante cu timpul (citit, invatat, teme, jocuri de carti, desenat etc.)

Experienta respectiva, "cei trei stalpi ai societatii", m-a ajutat sa identific niste concepte cheie cu care sa incep sa inteleg cacatul acesta de tara, fapt cunoscut de majoritatea copiilor. Prin urmare, trei chestii pe care le urasc din societatea romaneasca:

- Biserica. Un parazit enorm care blocheaza dezvoltarea societatii si provoaca diviziuni violente in randul populatiei. Joaca un rol important in apararea statului criminal.
- Armata. O institutie paguboasa folosita pentru despotism si lovituri de stat, totdeauna impotriva populatiei. Garantateza protectia status-quo-ului.
- Scoala. O fabrica de oameni superficiali, non-ganditori, egoisti si corupti; o industrie ce produce inflatie in randul diplomelor si contribuie la diminuarea culturii si a economiei. Garanteaza ordinea sociala in care masele de imbecili sunt folosite de elite pentru dobandirea de putere si avere si intimidarea adversarilor politici/economici.


Consider ca doar "Scoala" nu este definita in mod general in cazurile de mai sus.
Post a Comment

Ceva asemanator:

Related Posts with Thumbnails

Cele mai citite articole

Arhivă

Original design by Six Shooter Media. To Blogger by Template-Godown